Ioan Sorin Apan

Datorită profesorului Ioan Sorin Apan încondeiez ouă. Majoritatea elevilor lui fac câte ceva: ba încondeiază, ba sculptează, ba pictează icoane, ba colindă. Şi nu sunt puţini care dau mai departe ce au primit.

Aş vrea să fie un “Mulţumesc, profule!” ce scriu mai jos. (În ultima vreme i se zicea “profu”, aşa că mă adaptez.)

  

“Până nu înţelegem că cel mai mare dar este că nefiind am ajuns să fim, trăim ca animalele: ne umplem bucuroşi maţele şi apoi le golim.” Acesta a fost primul clopot tras de proful Apan la ora de fizică. A venit la Şaguna când eram a zecea.  

M-a confiscat din prima oră, pentru că era în afara sistemului. Mi-a întrecut măsura.

Ne citea la ora de fizică din Platon. Ne citea în autocar din Pateric. Ne citea nopţile, în jurul focului, pe pajişte, din Voiculescu, din Eliade. Ne cânta la fluier. Cânta la acordeon. Ne făcea omletă pe munte. Ne certa când eram proşti. Ne descifra stelele de pe cer. Ne explica lumea. Simţeam cum trage de noi să nu fim tâmpiţi.

Colindam de Crăciun, colindam de Paşti, ţineam sărbătorile împreună cu Apan în Maramureş, în Bucovina, în Topliţa, în Bucureşti, apoi prin Europa. Se simţea în aer cum profu ăsta chiar ne iubeşte. Ne ducea la marii duhovnici: Ioanichie Bălan, părintele Galeriu, părintele Macarie, părintele Teofil. Nu conta la ce oră ajungeam la dânşii, căci cu toţii îl cunoşteau pe profesorul nostru şi se bucurau de întâlnire. Eram îmbrăcaţi în costume de Lăpuş: întreaga lume ţesută pe costum, cu Rai cu tot. Credeam că nimic rău nu mi se poate întâmpla, atâta vreme cât port costumul primit cadou de la prof. Chiar credeam.

Cât se putea înspre Dumnezeu. Îşi adapta discursul în funcţie de interlocutor, astfel încât să se facă înţeles. Nimic nu trăda superioritate. Erai fericit că te întâlneşti cu el şi puteai să îi spui orice, orice, orice pentru că nu te simţeai niciodată ridicol, chiar dacă spuneai inepţii … şi apoi te lămureai. Ne încuraja să fim oameni întregi, nu jumătăţi de oameni.

“Nu fiţi proşti, căci numai proştii pierd lumea.” sau “Atomii stau lipiţi unul de altul din dragoste, pentru că Dumnezeu este dragoste şi El este pretutindeni.”

Încă rumeg vorbele profului, chiar dacă au trecut 12 ani de la terminarea liceului. Profu a rămas prieten cu noi până la sfârşit, chiar dacă întâlnirile deveneau din ce în ce mai rare.

Anul acesta pe 1 august am primit un mesaj de la o prietenă de minisat. (Proful înfiinţase cu noi un soi de atelier de spiritualitate şi creaţie românească, unde sculptam, pictam icoane, încondeiam, ne rugam, ne sărbătoream aniversările, pe care l-a numit minisatul Sf. Andrei.) În mesajul primit scria: “Omul solidar cu crucea este solidar cu singurul punct fix, crucea este solidară şi cu pământul, şi cu cerul, şi cu Împărăţia lui Dumnezeu” Prof. Ioan Sorin Apan. Nu sunt convinsă că pricep întocmai. Mai am de citit sau, mai degrabă, de trăit. Pe 4 august a murit, la 55 de ani, de cancer.

Citesc ce am scris şi văd că nu am scris cum aş fi vrut despre profu, nici nu ştiu dacă se poate scrie sau cuprinde totul. Cum să scrii despre un om care dansează cu viaţa în paşi de tropotită?

Sper să îl întâlnesc cumva în lumea cealaltă şi să fac cinste cu o bere şi, dacă ne lasă Dumnezeu, poate fumăm şi o ţigară. 

A scris şi dl. H. R. Patapievici despre profu în Zbor în bătaia săgeţii. Undeva pe la mijlocul cărţii.

Eu

Numele: Cristina Crăciun

Şederea: Braşov

Anul naşterii: 1980

Zodii: leu european şi maimuţă chinezească.

Ex-profesii: muzeograf, corector, secretară, profesoară

Model de ou preferat: cârligul ciobanului cu sori, cer (modelul 1) şi păunul.

De ce încondeiez: simt că asta ştiu să fac cel mai bine. E greu să faci rău cuiva astfel. O fi un soi de egoism... şi mai e ceva... e o treabă care linişteşte sufletul şi e şi un mister cu ouăle astea. De ce să stilizezi pe ou o vârtelniţă sau cârligul ciobanului?  De ce "cărarea rătăcită" şi nu doar "cărarea"?

Presa scrisă: Dilema veche. Citiţi-o şi nu veţi avea impresia că aţi pierdut timpul de pomană!

Recunosc: am luat premiul I împreună cu Ioana la concursul de ouă încondeiate de la Ciocăneşti, la prima ediţie... prin 2004. Pentru autenticitatea modelelor.

Studii: Şaguna, Literele din Braşov, plus un master …. cam mult pentru ce vreau eu să fac ...

Deviza: Dau dreptatea pentru pace! Sunt în stare să zic că merele sunt pepeni, decât să mă cert că merele sunt mere. Cu limite însă. Nu pot spune că Dumnezeu nu există.

Carte preferată: “Compunere cu paralele inegale” a lui Gheorghe Crăciun.

Poet preferat: Radu Stanca

Îmi place: când fulgeră şi tună…. "Bat îngerii în tobe!" (Voiculescu)

Nu îmi place: să mănânc, darămite să gătesc!.

Participǎri la târgurile meşterilor populari în ţarǎ: Muzeul Ţǎranului Român şi Muzeul Satului (Bucureşti), Muzeul Astra (Sibiu), Deva, Braşov

Participǎri la evenimente culturale în strǎinǎtate:

- galeria de artă tradiţională de la Ambasada României de la Viena 2005,

- târgul de artă contemporană şi religioasă Paris 2005,

- galeria de artă românească organizată de Institutul Cultural Român, Budapesta - inauarie 2006

- atelierul interactiv de creaţie şi spiritualitate românească "Minisatul Sfantul Andrei" la Paris, la Nurenberg şi la Menden, aprilie 2006

Mi-e frică: să merg singură pe munte, de şobolani şi când mi se îmbolnăvesc copiii.

Mă enervez: când aud că pe vremea lui Ceauşescu era mai bine. 

Sper: - să cred în Dumnezeu. Mi s-ar părea cea mai normală formă de existenţă. Încă lucrez la treaba asta.
          - să trăiesc din încondeiat şi din sculptat. Aici e sursa internetică despre sculptat:     http://momlignum.blogspot.ro/

          

No, cam asta e treaba cu mine...

Nu uitaţi să cercetaţi secţiunea CATALOG! Se împrospătează din când în când.

Facerea

Vă daţi seama de cum se încondeiază din poze. Nu că mi-ar fi lene să scriu, dar imaginile vorbesc mai bine decât cuvintele. Sigur mi-ar scăpa ceva.

Folosesc ceara de albine topită într-o "lampă" făcută de tata. Cutia cu ceară stă pe un bec. Asta-i şmecheria. Ceara protejează coaja oului de culorile în care va fi oul băgat.

 

 

Introduc oul în culoarea roşie.

Pun ceară acolo unde vreau să rămână roşu.

 

 După ce am pus ceara acolo unde am vrut, introduc oul în culoarea neagră.

  

 La flacăra de la aragaz şterg ceara de pe ou cu hârtie igienică şi iată rezultatul!

Timp de lucru: aproximativ o oră.

Oul poate fi dat cu lac. Unora le place mai mult fără lac. Ar arăta prea comercial.
Altora, dimpotrivă. Lacul dă un soi de adâncime şi de strălucire culorilor.

Un fel de introducere

Nu mă lungesc! Vând ouă încondeiate! Haideţi! Cumpăraţi! Fă-mă, mamă, cu noroc!

Văru-miu, Ionuţ, mi-a spus franc, cum îi este obiceiul, că nu voi avea succes cu blogul ăsta, că nu va cumpăra nimeni nimic, pentru că nu există încredere. Adică o să-mi folosească la vânzare cum îi foloseşte mortului compresa. Lumea nu mă cunoaşte, şi de ce ar cumpăra cineva ouă încondeiate de pe net? El în orice caz nu ar face asta. Şi îi dau dreptate. Nici eu nu aş cumpăra ouă încondeiate de pe internet, doar dacă aş fi foarte pasionată şi aş colecţiona ouă. Sau dacă mi-ar plăcea extrem de mult ce văd.

Cu toată descumpănirea, totuşi insist. Nu se ştie niciodată ce foloase neştiute de mine încă îmi va aduce dragul de blog. 

Cârligul ciobanului….Păunul..... Cărarea rătăcită….. Cocoşul…..Spicul de grâu…..Vârtelniţa….. Coarnele cerbului….. Floarea de Paşti……Steaua…..Soarele de vară sau de primăvară…..Frunza de stejar…Pomul vieţii…Furcile…….Floarea de scaiete…..Broasca..... Acele bradului…. Toate numele astea nu sunt scornite de mintea mea cea ostenită. Pur şi simplu m-am pomenit cu ele de la dl Apan, proful vieţii mele, şi de prin cartea Ţara Bârsei. Le vedeţi pe toate în secţiunea "Catalog" a blogului. Nu pot spune că ştiu ce anume e cu ouăle astea …. Probabil o lume văzută şi o lume nevăzută. Multe din motivele expuse se găsesc la Muzeul de Etnografie din Braşov.
 
Ce ne-a spus profu despre ouăle încondeiate:

Începutul încondeiatului ar fi undeva în societăţile tradiţionale şi nu aveau musai legătură cu Învierea Domnului. Se încondeia tot timpul anului. La arat, la seceriş, în caz de boală, oul încondeiat fiind mai degrabă un instrument ritualic. Ajuta omul să aibă recolta bogată, să se însănătoşească, păzea animalele de boală etc. Se aruncau ouă încondeiate pe câmp, se înfigeau în coarnele animalelor, se mâncau cu tot cu coajă. Şi de aici toată semantica oului încondeiat.

Buuuuun! Acum că ştiţi mare parte din tainele tradiţiei, să îmi mulţumiţi pentru generozitate.... asta ca să ştiu câţi oameni într-adevăr citesc ce scriu eu aici. cripostipana@yahoo.com. Şi poate totuşi careva comandă şi niscaiva ouă, ca să-i zic vărului Ionuţ că nu a avut dreptate.


Pe lângă treaba asta mercantilă, mi-ar plăcea să dialoghez cu pasionaţii de artă tradiţională, acum că am şi blog. cripostipana@yahoo.com.

Îmi verific e-mailu în fiecare zi, ca apucata, să nu cumva să ignor vreo comandă,

Cu drag vă salută,
Cristina